Limba româna a evoluat din latina orientala, contactul prelungit cu populatiile slave fiind la originea unei parti importante din vocabular. În evul mediu si în perioada premoderna au intrat în limba un numar limitat de cuvinte maghiare, turcice vechi, turcice otomane si grecesti. O influenta puternica a avut-o limba franceza în secolul al XIX-lea.

Folosirea numelui de româna pentru limba noastra cea frumoasa precum si a numelui de români pentru a desemna vorbitorii acestei limbi, nu a asteptat întemeierea statului România. Desi supusii voevodatelor se desemnau ca "Ardeleni" (sau "Ungureni"), "Moldoveni" sau "Munteni", numele de "rumâna" sau "rumâniasca" pentru limba este atestat în secolul secolului XVI la mai multi calatori straini precum si în documente românesti ca Palia de la Orastie sau în Letopisetul Tarii Moldovei.În 1534, Tranquillo Andronico noteaza ca " Valachi nunc se Romanos vocant" ("se numesc români"). Francesco della Valle scrie în 1532 ca românii "se denumesc Romei în limba lor", iar mai departe el citeaza expresia : "Sti rominest ?". Dupa o calatorie prin Tara Româneasca, Moldova si Transilvania Ferrante Capecci relateaza prin 1575 ca locuitorii acestor provincii se chiama “românesti” ("romanesci"). Pierre Lescalopier scrie în 1574 ca cei care locuiesc în Moldova, Tara Româneasca si cea mai mare parte a Transilvaniei, “ se considera adevarati urmasi ai romanilor si-si numesc limba “româneste”, adica romana”. Sasul ardelean Johann Lebel scrie în 1542 ca « Vlachi » se numeau între ei « Romuini » iar cronicarul polonez Stanislaw Orzechowski (Orichovius) noteaza în 1554 ca în limba lor « walachii » se numesc « romini ». Croatul Ante Verancic precizeaza în 1570 ca « Vlahii » din Transilvania, Moldova si Tara Româneasca se desemneaza ca « romani » iar maghiarul ardelean Martinus Szent-Ivany în 1699 citeaza frazele: « Si noi sentem Rumeni » ("Si noi suntem români") si « Noi sentem di sange Rumena » ("Noi suntem de sânge român").

În Palia de la Orastie (1581) scrie lamurit « ...ca vazum cum toate limbile au si înfluresc întru cuvintele slavite a lui Dumnezeu numai noi românii pre limba nu avem. Pentru aceia cu mare munca scoasem de limba jidoveasca si greceasca si srâbeasca pre limba româneasca 5 carti ale lui Moisi prorocul si patru carti si le daruim voo frati rumâni si le-au scris în cheltuiala multa... si le-au daruit voo fratilor români,... si le-au scris voo fratilor români » iar în Letopisetul Tarii Moldovei al cronicarului moldovean Grigore Ureche citim: « În Tara Ardialului nu lacuiesc numai unguri, ce si sasi peste seama de multi si români peste tot locul... » Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei, p. 133-134.

Desi se pot aduce argumente în favoarea unei atestari indirecte anterioare, cel mai vechi document scris în limba româna care ne-a parvenit este Scrisoarea lui Neacsu din 1521. În aceasta, Neacsu de Câmpulung îi scria judelui brasovean despre atacurile iminente ale turcilor. Scrisoarea era scrisa cu alfabetul chirilic românesc, care a fost în uz (simplificat în secolul XIX) pâna în 1860. O prima folosire a alfabetului latin este atestata printr-un document transilvanean, scris dupa conventiile alfabetului maghiar la sfârsitul secolului XVI.

Iata mai jos un text de la începutul secolului XIX, care foloseste o versiune arhaica a alfabetului latin:

"Santu esci cu adeveritu, si présantu, si nu este mesura maretîei santîei tale, si dreptu esci intru tóte lucrurile tale. Ca cu dreptate si cu multa sîlintia adeverita, ne ai adusu tóte. Ca plasmuindu pe omu, si luandu terana d'in pamentu, si cu tipulu teu cinstindulu, Dumnedieule, pusulu ai in raiulu resfaçului, fogaduindui intru padia porunciloru tale, vieati'a ceea fara de mórte si moscenirea bunatatîloru tale celoru vecinice..."

"Sfânt esti cu adevarat si preasfânt, si nu este masura maretiei sfintiei tale, si drept esti întru toate lucrurile tale. Caci cu dreptate si cu multa silinta adevarata ne-ai adus toate. Ca plasmuind pe om, si luând tarâna din pamânt, si cu chipul tau cinstindu-l, Dumnezeule, pusu-l-ai în raiul rasfatului, fagaduindu-i, întru paza poruncilor tale, viata cea fara de moarte si mostenirea bunatatilor tale celor vesnice..."